Casa Corpului Didactic Tulcea a organizat în perioada 09.11.2019-20.11.2019 programul de formare ”Dezvoltare instituțională prin proiecte cu finanțare europeană”, avizat de Ministerul educației și Cercetării, cu durata de 24 de ore. Grupa de formabili a fost constituită din responsabilii cu proiectele educaționale din școli, consilierii educativi și alte cadre didactice delegate de unitățile școlare. Calendarul activităților programului de formare a cuprins următoarele module: Oportunități de dezvoltare instituțională prin proiecte cu finanțare europeană/Proiecte de granturi, parteneriate strategice și mobilități/Ghidurile aplicantului/Formulare specifice. Formabilii au avut oportunitatea să-și dezvolte competențe privind:
– cunoașterea și abordarea proiectelor cu finanțare europeană ca pe o oportunitate care asigură cadrelor didactice dezvoltarea profesională și personală;
– cunoașterea documentelor de referință specifice acestor proiecte: ghiduri, formulare, cereri de finanțare, portofolii, abilitarea cadrelor didactice în completarea formularelor specifice de aplicație;
– identificarea unor modalități și instrumente care să faciliteze dezvoltarea de parteneriate strategice și de mobilitate în spațiul european, pentru elevi și profesori.
Cursanții au apreciat modalitatea de expunere a cunoștințelor și exemplele concrete furnizate de formator, aplicațiile practice desfășurate, diversitatea materialelor prezentate.
Formator: Peiciu Marinela – inspector școlar pentru proiecte educaționale, I.S.J. Tulcea
Responsabil program: prof. metodist Cristina Cherciu, C.C.D. Tulcea