Cadrele didactice au oportunitatea parcurgerii unui program de formare gratuit ”LIDER ÎN SCHIMBURI DE TINERI – curs online”, oferit în cadrul proiectului „Cursuri online pentru lucrători de tineret în Erasmus+”, finanțat cu sprijinul COMISIEI EUROPENE și dedicat special participanților din statele eligibile pentru activități ERASMUS+. Cursul online dă posibilitatea de a privi mai îndeaproape schimburile de tineret și resursele umane implicate în pregătirea și organizarea lor.
Programul de nivel începător-mediu, poate fi parcurs în 30-40 de ore de învățare în ritm propriu, iar la finalizare participanții primesc un certificat de participare.
În cadrul cursului participanții pot parcurge un manual online, pot urma rezumate audio-video, hărți mentale, bibliografie suplimentară, teste, misiuni, evaluare între egali, un instrument special fiind jocul 3D care va permite participantului să experimenteze cu materialul de învățare într-un mod surprinzător, dar și eficient, transferat într-o altă lume.
Se poate aplica prin crearea unui cont disponibil acesând linkul http://thecourses.eu/login/index.php, iar detalii privind conținutul obțineți accesând linkul: http://thecourses.eu/mod/page/view.php?id=1684&lang=ro