Un eveniment special pentru absolvenții cursului de învățare a limbii chineze, program de formare inclus în oferta de formare pentru anul școlar 2022 – 2023 a Casei Corpului Didactic Tulcea.
O diplomă specială de participare oferită în prezența domnului Li Zhengbo – al doilea secretar pentru afaceri educaționale în cadrul Ambasadei Republicii Populare Chineze în România, a doamnei Bing Wang – director chinez al Institutului Confucius din cadrul Universității Transilvania Brașov și a doamnei Gabriela Nichifor – director al Casei Corpului Didactic Tulcea.

Cursul a fost organizat în baza parteneriatului intitulat ”Limbă și civilizație chineză”, încheiat între Casa Corpului Didactic Tulcea și Universitatea Transilvania Brașov. Sesiunile de formare față în față și online au fost susținute de Zhang Nan, lector voluntar de origine chineză.

Cu acest prilej, echipa Casei Corpului Didactic Tulcea a fost onorată și de vizita directorilor chinezi ai institutelor Confucius care își desfășoară activitatea în cadrul universităților din București, Constanța, Sibiu, Cluj și Brașov.