În perioada 19-26 noiembrie 2022, s-a desfășurat cursul intitulat ”Programul de perfecționare a metodiștilor I.S.J.”, avizat de Ministerul Educației, cu durata de 12 ore. Participanții, 19 cadre didactice selectate în Corpul de metodiști ai Inspectoratului Școlar Județean Tulcea, și-au format/dezvoltat competențele necesare desfăşurării inspecţiei şcolare și activității de consiliere privind dezvoltarea profesională și evoluția în carieră a cadrelor didactice. Formabilii au apreciat informațiile teoretice şi practice, recomandările și sugestiile transmise de formatorul programului referitor la aplicarea metodologiilor și reglementărilor în vigoare emise de Ministerul Educației, privind etapele și documentele specifice inspecțiilor școlare planificate în acest an școlar la nivelul județului Tulcea.
Cursul este finanțat din bugetul de perfecționare alocat de Ministerul Educației pentru formarea continuă a cadrelor didactice și a fost furnizat de Casa Corpului Didactic Tulcea pe platforma e-learning https://ccdtl.reteauaedu.ro/.
Formator: Nicotitov Rodica, inspector școlar pentru dezvoltarea resurselor umane
Responsabil program: profesor metodist Ileana Gălățescu, C.C.D. Tulcea