În perioada 1 – 8 noiembrie 2020, se desfășoară programul de formare „Program de perfecționare a metodiștilor I.S.J.”, grupa 1, avizat de Ministerul Educației și Cercetării, cu durata de 10 ore. Grupa este alcătuită din 25 de cadre didactice care fac parte din corpul de metodiști ai Inspectoratului Școlar Județean Tulcea. Programul vizează formarea în acord cu metodologia și reglementările în vigoare emise de M.E.C. privind realizarea inspecţiilor școlare de specialitate. Abordarea inspecției școlare ținând cont de situația generată de Pandemia de COVID-19, condițiile specifice de organizare a activității de educație în fiecare școală, organizarea procesului de predare-învățare-evaluare atât față în față cât și în mediul online. Proiectarea, conducerea și evaluarea actului didactic, cu particularitățile specifice disciplinelor de predare. De asemenea, prezentarea și cunoașterea documentelor specifice inspecțiilor școlare și de specialitate, precum și comunicarea în cadrul inspecției școlare.
Cursul se desfășoară în format online, pe platforma Google Meet integrată în domeniul propriu ccdtulcea.ro și este structurat astfel: 4 ore sincron, 4 ore asincron (teme şi aplicaţii offline) şi 2 ore sincron evaluare finală.
Formator: Nicotitov Rodica, inspector școlar pentru dezvoltarea resurselor umane I.S.J. Tulcea