În perioada 21-24 octombrie, la Piatra Neamț, are loc Consfătuirea anuală a cadrelor didactice, organizată de Comunitatea Rușilor Lipoveni din România (CRLR), la care participă cadre didactice care predau preșcolarilor și elevilor etnici limba rusă maternă, istoria și tradițiile rușilor lipoveni, precum și religia ortodoxă de rit vechi.
Temele abordate vor pune accent pe:
– Diagnoza procesului educațional pentru anul școlar 2021-2022;
– Prezentarea activităților de bună practică, precum și identificarea priorităților pentru anul școlar în curs;
– Aplicarea curriculumului național: planuri-cadru, programe și manuale școlare în vigoare;
– Proiectarea curriculară conform structurii anului școlar 2022-2023, aprobată prin OME nr. 3505/2022;
– Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin OME nr. 4183/04.07.2022;
– Prezentarea cadrului normativ privind organizarea și desfășurarea examenului național de bacalaureat, a evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a și a admiterii în învățământul liceal și profesional, graficul examenelor de certificare a calificărilor profesionale, în acest an școlar;
– Organizarea și desfășurarea competițiilor școlare în anul școlar 2022-2023;
– Oferta de cursuri avizate de M.E. în anul școlar 2022-2023 – furnizor CCD-Tulcea.
În baza parteneriatului încheiat cu Asociația ,,Comunitatea Rușilor Lipoveni din România”, la activitate va participa profesor metodist Ileana Gălățescu, delegat al Casei Corpului Didactic Tulcea.