Casa Corpului Didactic Tulcea, în parteneriat cu ING Office – Filiala Tulcea, a desfășurat o activitate de educație financiară la Școala Gimnazială „Panait Cerna” Cerna, la care au participat 90 de elevi din învățământul gimnazial.

Activitatea a avut ca obiectiv formarea unor comportamente responsabile, prin înțelegerea modului în care pot fi gestionate resursele financiare și a importanței economisirii, chiar și atunci când banii provin din alocații sau de la părinți.

În cadrul întâlnirii au fost prezentate principii de organizare a bugetului personal, 50% pentru nevoi, 30% pentru dorințe și 20% pentru economisire, precum și noțiuni privind veniturile active și pasive, oferind elevilor repere pentru înțelegerea modului în care pot obține și administra resurse financiare.

Activitatea a inclus și teme legate de siguranța financiară, elevii fiind familiarizați cu situații de tip phishing și site-uri clonă, precum și cu importanța protejării datelor bancare.

Întâlnirea s-a remarcat prin atmosfera caldă și interesul manifestat de elevi, care au participat activ la desfășurarea activității.

Casa Corpului Didactic Tulcea mulțumește conducerii unității de învățământ, director prof. Petroșanu Cătălina, precum și cadrelor didactice, pentru sprijinul acordat în organizarea activității.