Casa Corpului Didactic Tulcea continuă, în parteneriat cu ING Office – Filiala Tulcea, activitățile de educație financiară dedicate elevilor din unitățile de învățământ din județul Tulcea.

Următoarea întâlnire se va desfășura în data de 30 aprilie 2026, la Școala Gimnazială „Panait Cerna” Cerna, județul Tulcea, fiind adresată elevilor din învățământul gimnazial.

În cadrul activității, vor fi abordate teme precum gestionarea responsabilă a banilor, economisirea, constituirea unui fond de urgență și prevenirea fraudelor, în scopul formării unor comportamente financiare sănătoase.

Prin aceste inițiative, Casa Corpului Didactic Tulcea sprijină promovarea educației financiare în rândul elevilor și al cadrelor didactice.