Casa Corpului Didactic Tulcea continuă, în parteneriat cu ING Office, seria activităților de educație financiară dedicate elevilor și cadrelor didactice din unitățile de învățământ din județul Tulcea.

Activitatea de astăzi, 30 martie 2026, se desfășoară la Liceul Tehnologic „Simion Leonescu” Luncavița, unde elevii participă la sesiuni interactive dedicate dezvoltării competențelor financiare.

La activitate participă elevi din învățământul gimnazial și liceal.

În cadrul acesteia sunt abordate teme precum gestionarea responsabilă a banilor, economisirea și prevenirea fraudelor, în scopul formării unor comportamente financiare sănătoase și responsabile.

Prin aceste inițiative, Casa Corpului Didactic Tulcea sprijină promovarea educației financiare în rândul elevilor și al cadrelor didactice.