Seminarul cu tema ”Predarea limbii materne – bune practici și dezvoltarea profesională“ organizat în cadrul parteneriatului încheiat între Casa Corpului Didactic Tulcea și Comunitatea Rușilor Lipoveni din România (CRLR), a avut loc vineri, 18 noiembrie 2022, la Centrul de Educație și Cultură „Vicol Ivanov” al Comunității Rușilor Lipoveni (CRL) din Tulcea.
O activitate focusată pe importanța studiului limbii materne în școala românească, metode și tehnici de predare a acestei discipline, promovarea diversității etnice prin programe și proiecte cu finanțare națională și europeană.
Casa Corpului Didactic Tulcea a lansat cursul avizat de Ministerul Educației, intitulat ”Tehnici și metode inovative de predare-învățare-evaluare a limbii materne ruse”. Un program de formare care vizează atât perfecționarea profesorilor care predau limba maternă rusă în școli din România, cât și facilitarea învățării acestei limbi de către alte cadre didactice, ca sprijin pentru integrarea copiilor/elevilor refugiați din Ucraina.
Seminarul a fost coordonat de domnul Silviu Feodor, deputat în Camera Deputaților din România, președinte al Comunității Rușilor Lipoveni din România și profesor Gabriela Nichifor, director al Casei Corpului Didactic Tulcea.
Invitată la acest eveniment, doamna Eniko Katalin Lacziko, Secretar de Stat în cadrul Guvernului României, a prezentat participanților abordările și provocările în educația nonformală privind studiul limbii materne în activitatea Departamentului pentru Relații Interetnice.
Alocuțiuni centrate pe tema seminarului au fost susținute și de invitații:
– Profesor Livia Neculai, Expert la Ministerul Educației;
– Profesor Constantin Coca – Inspector școlar general adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Tulcea;
– Profesor Liuba Bucioc – Inspector școlar pentru minorități naționale în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Tulcea;
– Nicolae Bibu – City manager în cadrul Primăriei Municipiului Tulcea;
– Profesor Vildan Bormambet – Preşedinte al Comisiei de învăţământ și tineret din cadrul Consiliului Minorităților Naționale;
– Claudia Ciotic – Vicepreședinte al Comunității Rușilor Lipoveni Tulcea;
Exemplele de bune practici în predarea limbii materne au fost prezentate de:
Profesor metodist Ileana Gălățescu – ”Oferta de formare pentru anul școlar 2022 – 2023” a Casei Corpului Didactic Tulcea;
Lector Pavel Krahmaleov – ”Instrumente digitale și utilizarea resurselor online în procesul didactic pentru dezvoltarea abilităților de învățare”;
Profesor Clarisa Fedot, director al Școlii Gimnaziale ”S.A. Esenin” Ghindărești/Constanța) – ”Școala văzută prin ochi de copil!”;
Profesor Paula Zaiț, Școala Gimnazială Jurilovca/Tulcea – ”Farmecul tezaurului slav în context ludic”;
Profesor Natalia Pavlov, Școala Gimnazială Sarichioi/Tulcea – ”Promovarea diversității etnice prin programe, proiecte, parteneriate”;
Profesor Ștefan Zăvoiu – autor al cărții ”Aishe maia” .
Un eveniment care a adunat laolaltă oameni dăruiți profesiei și comunității în care trăiesc, cu credință în tot ce reușesc să împlinească, cu speranță într-un viitor bun și luminos.