Casa Corpului Didactic Tulcea organizează în perioada 19 iulie 2025 – 19 noiembrie 2025, programul de formare continuă acreditat M.E.C. „EduLeadManager – capacitate instituțională și management performant în unitățile de învățământ”, cu durata de 84 ore, 28 credite profesionale transferabile, program finanțat prin proiectul ”EduLeadManager – dezvoltarea capacității insțituționale a unităților de învățământ prin leadership și management performant”, ID_09, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, implementat de Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galaţi, în parteneriat cu Universitatea Ovidius din Constanţa şi Casele Corpului Didactic din judeţele Tulcea, Galaţi, Brăila, Vrancea, Buzău și Constanţa.
Programul de formare este organizat în regim hibrid: 51 ore față-în-față, organizate la Casa Corpului Didactic Tulcea, jud. Tulcea, 6 ore online sincron și 27 ore online asincron, pe platforma elearning https://ccdtl.reteauaedu.ro/.
Cursul are ca scop dezvoltarea competențelor manageriale ale participanților și include șase module tematice:
- Leadership educațional.
- Management institutional în educație. Cadru legislativ și proceduri de sistem.
- Management strategic și financiar pentru instituții de învățământ. Programe și proiecte finanțate prin fonduri externe/europene;
- Management de resurse umane. Crearea unui mediu pozitiv în școală.
- Management eficient al organizației școlare.
- Managementul capacității instituționale pentru îmbunătățirea performanței elevilor.
Grupa 2 include 25 participanți, grupul țintă fiind format din personal didactic de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar – directori și directori adjuncți, din județul Tulcea.
Formatori: prof. univ. dr. Enache Rodica-Gabriela, prof. univ. dr. Căprioară Daniela Dumitra, conf. univ. dr. Petre Raluca-Brîndușa, conf. univ. dr. Petre Cristian, lector univ. dr. Totolan Mircea Damian și expert contabil Munteanu Daniela.
Responsabil program de formare: prof. Gabriela Nichifor, director C.C.D. Tulcea