În perioada 18 – 28 mai 2024, Casa Corpului Didactic Tulcea organizează, pentru a doua grupă de cursanți, programul de formare continuă „Clasa de elevi ca teritoriu al întâlnirilor. Filosofii și instrumente de management”, avizat de Ministerul Educației, cu durata de 30 ore.
Grupul țintă este format din 25 de cadre didactice de la Școala Gimnazială „Elena Doamna” Tulcea, Colegiul Economic „Delta Dunării” Tulcea, Liceul Teoretic „Ion Creangă” Tulcea. Se adaugă Școala Gimnazială Frecăței, județul Tulcea, programul de formare reprezentând una dintre activitățile finanțate în cadrul proiectului implementat de unitatea de învățământ prin Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar – PNRAS.
Cursul include șase module tematice:
1. “Semnificația psihopedagogică a întâlnirii”;
2. „Puterea și autoritatea profesorului”;
3. „Logica psihosocială a clasei”;
4. „Prezențe ale profesorului – directă și simbolică”;
5. „Credibilitatea profesorului – semnificații, surse”;
6. „Principii de management al clasei”.
Programul de formare va fi susținut de conf. univ. dr. Petre Cristian, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea Ovidius din Constanța, și va fi organizat în sistem blended-learning, 12 ore față-în-față la sediul Casei Corpului Didactic Tulcea și 18 ore online asincron (teme şi aplicaţii offline), pe platforma elearning https://ccdtl.reteauaedu.ro/.
Responsabil program de formare: profesor metodist Bumbac Carmen-Gabriela.