În perioada 30 martie 2024 – 15 aprilie 2024, Casa Corpului Didactic Tulcea a organizat programul de formare continuă „Clasa de elevi ca teritoriu al întâlnirilor. Filosofii și instrumente de management”, avizat de Ministerul Educației, cu durata de 30 de ore.
Grupa a fost constituită din 24 de cadre didactice din învățământul preuniversitar. Programul de formare a avut ca scop dezvoltarea competențelor cadrelor didactice de management al clasei de elevi, de gestionare a comportamentelor elevilor, de promovare a colaborării și de construire a relațiilor pozitive în clasă.
Activitățile de formare s-au desfășurat în sistem blended-learning, 12 ore sesiuni de formare față-în-față, susținute de conf. univ. dr. Petre Cristian, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea „Ovidius” Constanța și 18 ore online asincron pe platforma elearning https://ccdtl.reteauaedu.ro/.
Responsabil organizare program de formare: profesor metodist Bumbac Carmen Gabriela