În perioada 20 ianuarie 2025 – 31 ianuarie 2025, Casa Corpului Didactic Tulcea a organizat “Cursul de perfecționare pentru mediatori școlari”, în sistem online, sincron/asincron.
Programul de formare este avizat de Ministerul Educației și Cercetării și constituie un suport pentru mediatorii din sistemul de educație și pentru alți beneficiari, persoane care se pregătesc să participe la un concurs de ocupare a unui post de mediator școlar în unitățile de învățământ.
Grupul țintă a fost format din 45 de participanți din județele Alba, Arad, Brăila, Călărași, Constanța, Galați, Gorj, Ilfov, Olt, Tulcea, Teleorman și Suceava.
Cursul a avut ca scop formarea continuă a mediatorilor școlari, pregătirea viitorilor mediatori școlari din punct de vedere informațional și legislativ, formarea competențelor necesare pentru a activa în comunitățile de romi, prevenirea abandonului școlar și îmbunătățirea relației de comunicare între școală, familie și comunitate.
Programul de formare a fost organizat cu sprijinul inspectorului școlar pentru minorități naționale din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Tulcea, prof. Gabriel Stoica, iar activitățile de formare au fost susținute de formatori voluntari:
– Sociolog Marian Daragiu – Subsecretar de stat, Ministerul Educației și Cercetării;
– Prof. Ionel Cordovan – inspector școlar pentru minoritatea romă, Inspectoratul Școlar Județean Bihor;
– Prof. Ion Sandu – inspector școlar pentru minoritatea romă, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița;
– Prof. Daniela-Maria Petaca – inspector școlar pentru minorități/minoritatea romă, Inspectoratul Școlar Județean Alba;
– Prof. Gabriel Stoica – inspector școlar pentru minorități naționale, Inspectoratul Școlar Județean Tulcea.
Invitat special la sesiunile de curs a fost domnul Cătălin-Zamfir Manea, membru al Camerei Deputaților din Parlamentul României în legislatura 2020-2024, un facilitator al integrării rome în comunitățile din România.
Responsabil program de formare: profesor metodist Bumbac Carmen-Gabriela