Casa Corpului Didactic Tulcea a desfășurat, în data de 25 martie 2026, prima activitate de educație financiară în unitățile de învățământ din județul Tulcea, la Colegiul Economic „Delta Dunării” Tulcea, în parteneriat cu ING Office – Filiala Tulcea.

Activitatea s-a adresat elevilor din clasele a X-a și a XII-a, având ca scop dezvoltarea unor competențe financiare utile în viața de zi cu zi. Elevii participanți au avut ocazia să se familiarizeze cu noțiuni de bază, esențiale pentru formarea unor comportamente financiare corecte și responsabile.

Activitatea a fost organizată cu sprijinul conducerii Colegiului Economic „Delta Dunării” Tulcea, reprezentată de prof. Mocanu Camelia și prof. Pavel Fani-Valentin, precum și al consilierului educativ, prof. Merelai Laurența-Lili.

Parteneriatul este coordonat de către director Gabriela Nichifor și profesor metodist Carmen-Gabriela Bumbac, alături de echipa ING Office.

Prin aceste demersuri, Casa Corpului Didactic Tulcea își propune să sprijine dezvoltarea competențelor financiare ale elevilor și să consolideze colaborarea cu unitățile de învățământ din județul Tulcea.