La termenul de depunere din data de 17 octombrie 2024, a fost transmisă cererea de finanțare pentru proiectul „EduLeadManager – dezvoltarea capacității insțituționale a unităților de învățământ prin leadership și management performant” , de către Liderul Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galați, în parteneriat cu Universitatea OVIDIUS din Constanța (P2), Casa Corpului Didactic Galați (P3), Casa Corpului Didactic Brăila (P4), Casa Corpului Didactic Buzău (P5), Casa Corpului Didactic ”Simion Mehedinți” Vrancea, Casa Corpului Didactic Constanța (P7) și Casa Corpului Didactic Tulcea (P8), în cadrul apelului competitiv de proiecte PNRR/2024/C15/MEDU/I18/Program național de leadership și management educațional, Pilonul VI – Politici pentru noua generație, Componenta C15: Educație, Reforma 7: Reforma guvernanței sistemului de învățământ preuniversitar și profesionalizarea managementului, Investiția 18: Programul de formare și îndrumare pentru managerii și inspectorii școlari.

Scopul apelului constă în dezvoltarea competențelor manageriale, necesare administrării sistemului de educație într-un mediu descentralizat, prin organizarea la nivel național a unor programe de formare și mentorat/coaching pentru directori, directori adjuncți și inspectori școlari cu funcții de conducere, precum și pentru alte categorii de personal cu funcții de management institutional.

În cadrul proiectului vor fi elaborate, acreditate și furnizate două programe de formare:
1.Program de formare pentru personalul care este implicat în managementul unităților/instituțiilor de învățământ preuniversitar (directori și directori adjuncți).
Competențe vizate:
– Leadership situațional și adaptarea stilului de conducere;
– Management instituțional: planificare, organizare și coordonare a activităților;
– Management financiar, gestionare a bugetului, atragere de fonduri externe/europene și realizare de achiziții publice;
– Gestionarea eficientă a resurselor umane;
– Monitorizare și evaluare activități implementate;
– Implementarea strategiilor pedagogice inovatoare, monitorizarea progresului elevilor și implicarea comunității în educație.

2. Program de formare pentru personalul cu atribuții manageriale din inspectoratele școlare județene, precum și pentru alte categorii similare cu funcții de conducere și management educațional.
Competențe vizate:
– Planificarea strategică și operațională a activităților;
– Organizarea și coordonarea activităților;
– Leadership, comunicare și gestionarea echipelor;
– Gestionarea eficientă a resurselor umane;
– Monitorizare și evaluare activități implementate, pentru asigurarea calității în învățământul preuniversitar;

Rezultatele evaluării propunerilor de proiecte depuse în acdrul acestui apel vor fi publicate de Ministerul Educației, în data de 8 noiembrie 2024.