Concurs național de creativitate didactică în domeniul materialelor educaționale pentru drepturile omului și o cultură a păcii în învățământul preuniversitar – ediția a XII-a
În perioada septembrie 2023 – decembrie 2024, Ministerul Educației organizează în parteneriat cu IRDO (Institutul Român pentru Drepturile Omului) cea de-a XII-a ediție a Concursului național de creativitate didactică în domeniul materialelor educaționale pentru drepturile omului și o cultură a păcii în învățământul preuniversitar.
Scopul concursului constă în realizarea de mijloace didacice auxiliare destinate educației pentru drepturile omului, democrație și pentru formarea unei culturi a păcii.
Metodologia concursului prevede organizarea acestuia la nivelul fiecărui județ, cu sprijinul Casei Corpului Didactic și organizarea, la final, a expoziției naționale la Casa Corpului Didactic Cluj.
Concursul se desfășoară pe trei secțiuni:
1. Materiale didactice auxiliare destinate activității cu elevii, inclusiv softuri educaționale, filme didactice, produse media;
2. Lucrări cu caracter metodico-științific și aplicabilitate practică;
3. Reviste și publicații periodice destinate școlii.
Dată fiind complexitatea secțiunilor, concursul se desfășoară în perioada septembrie 2023-decembrie 2024. Regulamentul concursului cuprinde secțiunile, etapele, modul de desfășurare și criteriile de selecție:
Anexa 1 – Fișa de evaluare – Materiale didactice auxiliare destinate activității cu elevii, inclusiv softuri educaționale, filme didactice, produse media;
Anexa 2 – Fișa de evaluare – Lucrări cu caracter metodico-științific și aplicabilitate practică;
Anexa 3 – Fișa de evaluare – Reviste și publicații periodice destinate școlii.
Termenul pentru transmiterea lucrărilor, însoțite de fișa de înscriere, la Casa Corpului Didactic Tulcea, din strada Alunișului nr. 7, este 25 octombrie 2024.
Rezultatele selecției vor fi afișate pe pagina web a instituției, secțiunea Anunțuri, în data de 01 noiembrie 2024. Juriul se va constitui la nivelul Casei Corpului
Didactic Tulcea, la încheierea etapei de primire a materialelor de la nivelul unităților școlare.
Cele mai bune lucrări de la fiecare secțiune vor fi selectate pentru a participa la expoziția națională, organizată la Casa Corpului Didactic Cluj, în data de 15 noiembrie 2024. Conform regulamentului, din fiecare județ se va selecta câte o lucrare pentru fiecare secțiune. În cazul unor lucrări deosebit de valoroase, pot fi prezentate pentru expoziția națională și câte două lucrări. Jurizarea lucrărilor participante la expoziția națională se va desfășura la Casa Corpului Didactic Cluj, în data de 28 noiembrie 2024, iar publicarea rezultatelor în luna decembrie 2024.
Informații privind organizarea concursului și regulamentul au fost transmise și în unitățile de învățământ din județul Tulcea.
Persoană de contact:
Bumbac Carmen Gabriela, profesor metodist, email carmen.bumbac@ccdtulcea.ro.