Casa Corpului Didactic Tulcea organizează, în perioada 27.02.2021-11.03.2021, programul de formare ”Strategii moderne de evaluare și intervenție utilizate în terapia copilului cu tulburare de spectru autist (TSA)”, avizat de Ministerul Educației și Cercetării, cu durata de 16 ore. Prima grupă este formată din 35 de profesori care predau la Școala Gimnazială Specială Nr.14 Tulcea.
Programul de formare propus abordează teme menite să îmbunătățească competențele și abilitățile cadrelor didactice din învățământul special, cabinetele logopedice şi cabinetele de asistenţă psihopedagogică, în furnizarea unei educații de calitate pentru elevii diagnosticați cu tulburări din spectrul autist (TSA). Cadrele didactice își vor dezvolta competențe privind elaborarea unor modalități de intervenție personalizată în vederea recuperării copiilor cu autism, prin aplicarea adecvata a principiilor și metodelor consacrate în domeniu. Cursul este centrat pe furnizarea de exemple de strategii actuale, promovate în mediul educațional în scopul sprijinirii și integrării copiilor/elevilor cu TSA.
Formator: Lector universitar doctor, Viorel AGHEANĂ