BABEL – un proiect cofinanțat de Europe for Citizens Programme of the European Union, care își propune să dezvolte atitudinea de a promova cetățenia europeană și cadrul de participare civilă și democratică la UE
La invitația partenerilor Media Education Sustainability Yeah (MESHY) din Italia și Asociația Paradigme Educaționale (APE) din România, 65 de persoane din statul român au fost selectate să participe la un eveniment intercultural organizat în localitatea Ruviano, regiunea Caserta din Italia, în perioada 1 – 4 octombrie 2021. Prin cuvinte, artă, folclor și simboluri naționale a fost facilitat un schimb intercultural între patru țări din comunitatea europeană: Italia, România, Letonia și Slovenia.
Seminariile, atelierele și vizitele incluse în agenda evenimentului au fost centrate pe educația pentru cetățenie democratică și integrarea europeană, bune practici care vor fi diseminate de către fiecare țară participantă. Casa Corpului Didactic Tulcea a avut 2 reprezentanți la această activitate internațională, selectați de către organizația parteneră din România.