Participare la Conferinta Nationala a Bibliotecarilor din Casele Corpului Didactic

Luni, 16 mai 2016, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” Bucureşti şi Asociaţia Bibliotecarilor din România au fost gazdele Conferinţei Naţionale a Bibliotecarilor Caselor Corpului Didactic. Au participat bibliotecari ai caselor corpului didactic, metodişti, bibliotecari şcolari, profesori documentarişti, manageri de bibliotecă, specialişti în domeniul ştiinţelor informării şi documentării.

În cadrul evenimentului a fost dezbătută tema “Educaţie şi formare profesională în spiritul cerinţelor europene”, moderatori fiind Drd. Carmen-Leocadia Pesantez Pozo și Dr. Florina Brat, Biblioteca Centrală Universitară “Carol I”.

Conferința s-a desfășurat în trei secțiuni, pe teme de interes pentru participanți, alocuțiunile principale fiind susținute de:
– Dr. Gabriela Jurubiţă, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Litere, Catedra de Ştiinţele Informării şi Documentării – “Accesul la informaţiile online”;
– Dr. Gabriela Băran, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Litere, Catedra de Ştiinţele Informării şi Documentării – “Servicii de informare şi produse documentare în învăţământul preuniversitar”.
Casa Corpului Didactic Tulcea a fost reprezentată de bibliotecar Doina Sbârnea.