Activitate în cadrul Proiectului „Personalităţi locale – modele de viaţă şi surse de potenţare a valorilor sociale”

În cadrul parteneriatului dintre Casa Corpului Didactic Tulcea și Penitenciarul Tulcea, în data de 11 iunie 2019, s-a desfășurat activitatea „Personalităţi locale – modele de viaţă şi surse de potenţare a valorilor sociale” având ca beneficiari un număr de 42 de deținuți, clasificați pentru executarea pedepsei privative de libertate în regimul maximă siguranță. Întâlnirea a fost organizată în incinta Penitenciarului Tulcea și a fost coordonată de Subcomisar Rotaru Ionuț – ofițer Asistent social și Inspector principal Matei Teodor – ofițer psiholog. Din partea C.C.D. Tulcea a participat profesorul metodist Nicolae Ariton. Deținuții au format un grup eterogen din punct de vedere al studiilor, între 3 și 13 clase absolvite, iar din punct de vedere al infracțiunilor săvârșite pentru care au fost condamnați, cu pedepse cuprinse între 3 ani și 3 luni, respectiv condamnare pe viață. Tematica abordată a fost promovarea adevăratelor valori sociale și dezvoltarea unor calități umane, precum dorința de cunoaștere, munca, perseverența, corectitudinea și pasiunea, în special la categoriile penale considerate a avea șanse mari de reabilitare socială, după efectuarea sancțiunilor penale. S-a discutat despre experiențe autentice de viață, care pot constitui un exemplu bun de urmat. Acțiunea a fost inițiată de Administrația Națională a Penitenciarelor, la care Casa Corpului Didactic Tulcea a răspuns pozitiv, prin prisma experienței în educație și formare.